Regulament pentru verificarea dosarelor candidatilor la alegerile din 28 mai 2026
REGULAMENT PENTRU VERIFICAREA DOSARELOR CANDIDAȚILOR
Preambul
Acest regulament este aplicabil atât pentru alegereaPreședintelui AMFB cât și pentru alegerea membrilorComitetului Executiv al AMFB.
ART. 1 – Principii
În organizarea alegerilor pentru funcțiile de conducereexecutivă a AMFB este obligatoriu a fi respectate cel puțin următoarele principii democratice: al separațieiputerii, al transparenței și al publicității procesuluielectoral.
ART. 2 – Comisia de Verificarea a Dosarelor de Candidatură (Comisia)
În vederea verificării și analizării dosarelor depuse de candidați pentru funcțiile de conducere ale AMFB, se constituie Comisia de Verificare a Dosarelor de Candidatură.
a.Membrii Comisiei trebuie să fie imparțiali, săbeneficieze de o bună-reputație și fără ca anterior numirii în această comisie să-și fi exprimat vreo opinie, indiferent de mod, cu privire la unul dintre candidațiipentru funcțiile de conducere din cadrul AMFB și care a depus dosarul pentru candidatură.
b.Membrii Comisiei își vor exercita atribuțiile cubună-credință.
c.Nu pot face parte din Comisie persoanele din conducerea executivă a AMFB. Prin conducereexecutivă se va înțelege: președinte, membru al Comitetului Executiv, secretar general.
d.În cazul în care un membru al Comisiei nu îndeplinește cerințele mai sus menționate, persoana încauză va fi de îndată retrasă din comisie și înlocuită.
e.Membrii comisiilor cu atribuții jurisdicționale ale AMFB pot face parte din Comisie.
ART. 3 – Compunerea Comisiei
a.Comisia trebuie să fie formată în cadrul AMFB șiva fi alcătuită din 3 membri, dintre care un Președinte și2 membri. Președintele Comisiei va fi ales dintremembrii acesteia, iar ședințele se vor desfășura la sediul AMFB, nefiind publice.
b.În cadrul ședinței Comisiei se va efectuaverificarea și analizarea documentelor depuse de candidați.
Art. 4 – Examinarea dosarelor candidaturilor
a.Dosarele candidaților vor fi examinate de cătreComisie în cel mult 5 zile de la data încheierii termenuluide depunere al candidaturii.
b.Prezența candidaților în fața Comisiei nu este obligatorie, însă aceștia vor avea permisiunea de a participa personal și în mod nemijlocit la ședințaacesteia.
c.Citarea candidaților se va efectua prin orice mijlocde comunicare (telefonic, e-mail sau pe pagina oficială a AMFB).
d.În cazul citării telefonice se va întocmi o notătelefonică ce va cuprinde obligatoriu, data, ora, numelepersoanelor între care s-a purtat convorbirea și numărulde telefon al candidatului respectiv.
e.Candidații vor fi informați de rezultatul examinăriidosarului de candidatură în cel mult 6 ore de la încheierea ședinței Comisiei. Comunicarea rezultatuluiexaminării se va efectua prin orice mijloc de comunicare(telefonic, e-mail sau pe pagina oficială a AMFB).
f.După analizarea documentelor existente îndosarul de candidatură, Comisia va emite un Procesverbal prin care va dispune aprobarea sau respingereadosarului de candidatură.
g.Verificarea documentelor constă exclusiv înverificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute în StatutulAMFB.
h.Candidații pot formula contestație împotrivaprocesului verbal la Comisia pentru SoluționareaContestațiilor.
i.După examinarea dosarelor candidaților, lista candidaților ale căror dosare îndeplinesc cerințeleStatutului AMFB va fi publicată pe site-ul AMFB.
Art. 5 – Contestații
a.Termenul de contestare a procesului verbal este de 24 de ore de la momentul publicării pe site-ul oficialal AMFB a soluțiilor adoptate de Comisie. Orice documente considerate necesare în susținereacontestației trebuie depuse împreună cu aceasta, în cazcontrar documentele nu vor fi avute în vedere la soluționarea contestației.
b.Dispozițiile art. 2 și art. 3 din prezentulRegulament se aplică și în cazul Comisiei pentruSoluționarea Contestațiilor.
c.Soluționarea contestațiilor se va efectua în termende cel mult 72 de ore de la data înregistrării contestațieila AMFB.
d.Prezența la ședința Comisiei pentru SoluționareaContestațiilor nu este obligatorie, însă contestatorii au permisiunea de a se prezenta personal și în mod nemijlocit la ședința Comisiei de SoluționareaContestațiilor.
e.Citarea contestatorilor se va efectua prin oricemijloc de comunicare (telefonic, e-mail, pe pagina oficială a AMFB). În cazul citării telefonice, dispozițiileart. 4 lit. d de mai sus se aplică în mod corespunzător.
f.Contestatorii vor fi informați cu privire la deciziaComisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în cel mult 6 ore de la încheierea ședinței acestei comisii. Comunicarea deciziei se va efectua prin orice mijloc de comunicare (telefonic, e-mail sau pe pagina oficială a AMFB).
g.Deciziile pronunțate de Comisia pentruSoluționarea Contestațiilor sunt definitive și executoriipe plan intern.
Art. 6 – Recurs
a)Împotriva deciziei Comisiei pentru SoluționareaContestațiilor se poate formula recurs la TribunalulArbitral al Sportului de la Lausanne, în conformitate cuprevederile art. 54 din Statutul AMFB.
b)Contestația va fi formulată exclusiv pe modelulprezentat în Anexa la prezentul Regulament. Nerespectarea acestei obligații, va conduce la anulareacontestației formulate de candidat.
Anexa
Către
COMISIA DE SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR
Domnule Președinte
Subsemnatul………………………………………………….avandcalitatea de candidat la functia de…………………………………………………….formulez
CONTESTAȚIE
Împotriva procesului verbal intocmit la data de ……………2026 de
Comisia de Verificarea Dosarului de Candidatură
Pentru următoarelemotive:
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….……………………………………………………………………………………………………
Prin semnarea prezentei contestații, declar că am luat la cunoștință și mă oblig în mod expres să respect prevederile art. 54 din Statutul AMFB, cu privire la soluționarea acesteia și îmi asum responsabilitateaprivind respectarea Statutelor AMFB/FRF/UEFA/FIFA.
Data:NumePrenume, Semnătura